|
Lămurind rolul eredităţii şi al mediului în
dezvoltarea omului, în formarea personalităţii sale, este
important să se explice ce reprezintă mediul raportat la om. Asemeni
altor fiinţe vii, omul se naşte şi trăieşte
într-un mediu ce este determinat atât de factori abiotici,
cât şi de factori biotici. În acest sens se poate afirma
că mediul omului este acelaşi ca şi al altor fiinţe vii.
Dar datorită conştiinţei, omul acţionează în
sfera formei sociale de mişcare a materiei, subordonându-şi
mediul şi toţi factorii ce acţionează în el. Din
această cauză mediul uman are un caracter social. Fiecare
fiinţă umană se naşte şi trăieşte în
condiţiile mediului social. În ce priveşte identitatea sau
varietatea genetică, ele sunt determinate de garniturile de gene. Fiecare
om îşi are garniturile sale particulare de gene şi în
virtutea acestui fapt din punct de vedere genetic toţi oamenii sunt
diverşi, individuali, cu excepţia gemenilor identici. Remarcând
diferite particularităţi în manifestarea caracterelor la
diferiţi oameni, ne ciocnim nu de o insuficienţă genetică,
ci de diversitatea genetică. Este important să se sublinieze
în acest context că diversitatea genetică a oamenilor nu
depinde de mediul social ci, din contra, de mediul social depinde manifestarea
diversităţii genetice, deoarece ea este determinată de
condiţiile sociale în care omul se naşte, se dezvoltă
şi se formează ca personalitate. Ei, bine, veţi spune
dumneavoastră, dar capacităţile fenomenale la copiii care, ca
să zicem aşa, n-au dovedit încă să între
în contact cu mediul social, care n-au trecut încă minimumul
elementar de instruire şi educaţie? Aceeaşi întrebare se
poate referi şi la personalităţile remarcabile care se
dezvoltă în aceeaşi familie cu altele destul de mediocre.
Într-adevăr, majoritatea copiilor care se nasc sunt copii
obişnuiţi, copii înzestraţi într-un domeniu oarecare
se nasc într-un număr mic, iar personalităţi remarcabile,
înzestrate multilateral, adică oameni geniali, se nasc extrem de
rar.
Naşterea copiilor geniali aminteşte întrucâtva loteria.
Jucătorii reuşesc, de regulă, să ghicească
unul-două numere, mult mai puţini – 3-4 şi cu totul puţini
– 5-6 numere. iar în dependenţă de ghicire se stabileşte
suma câştigului. Cu cât mai mică este probabilitatea
ghicirii, cu atât mai valoros este câştigul. Ideea a fost
exprimată sugestiv de V. Polânin.
«Naşterea geniului, – spunea el, – este câştigul realizat la o
loterie lipsită aproape de câştiguri». Ne este dat foarte rar
să auzim despre apariţia copiilor cu talente deosebite. Una din
aceste rare comunicări senzaţionale a fost publicată de ziarul
japonez influent «Japan Times». Ea se referea la Chim Iun Von, un seulez de
trei ani, care vorbea la fel de liber engleza şi germana ca şi
coreeana, limba sa maternă. El rezolva cu o nemaivăzută
uşurinţă probleme dintre cele mai complicate, folosind în
acest scop calculele diferenţiale şi integrale. Chim Iu este
meşter la scrisul caligrafic, scrie versuri foarte bune şi
citeşte ziarele. Părinţii acestui fenomen – Chim Su Son,
fizician, în vârstă de 33 de ani şi Iu Mun Hiun, cadru
didactic la Universitatea din Seul, în vârstă de asemenea de
33 de ani - au povestit că în a patra lună după
naştere fiului i-au apărut dintr-odată 19 dinţi, iar peste
două zile el a început să rostească cuvinte. La şase
luni el a început să meargă şi să memoreze din auzite
denumiri de copaci şi de animale. La 1 an şi o lună Chim
însuşise destule cuvinte englezeşti, pentru a vorbi
satisfăcător engleza.
Peste o lună el a început să vorbească germana. La un an
şi jumătate a început să scrie cu o pensulă
mică, şi cu tuş, iar la doi ani a început să-şi
facă însemnări zilnice. Multe dintre însemnările
şi desenele lui au fost publicate în ziarele din Seul. Deci, un
adevărat fenomen.
Un alt exemplu. În anul 1979 la secţia pregătitoare a
Universităţii din Moscova a fost primit un băieţel de
nouă ani – Jalil Said – din Afganistan.
Guvernul acestei ţări a hotărât să-l trimită
pentru continuarea studiilor în URSS la facultatea de mecanică
şi matematica a USM (programa pentru şcoala medie el a
însuşit-o într-un an). Jalil a venit în Uniunea
Sovietică împreună cu tatăl său Cherim Said, care
urma şi el să-şi facă studiile la Universitate.
După o lună şi jumătate de cursuri cu
învăţători de limba rusă, Jalil a început
să înţeleagă bine întrebările care i se
adresau, să răspundă la ele şi adesea s-o facă chiar
pe traducătorul pentru tatăl său. Dar la început
lecţiile mergeau destul de prost. Şi doar atunci când a fost
schimbat modul de instruire, luându-se ca bază manualul de
matematică, treburile s-au normalizat.
Care este explicaţia acestor cazuri? Ce rol i se atribuie
eredităţii şi ce rol mediului în dezvoltarea talentelor cu
totul ieşite din comun?
Iată ce scriu în legătură cu aceasta cunoscuţi
savanţi Ia. Reghinschii şi A. Scvorţov: «Ereditatea talentului?
Există numeroase genealogii care o confirmă: muzica în familia
Bah, astronomia pentru întreaga generaţie de astronomi Cassini
în cadrul căreia s-a desfăşurat de la tată la
strănepot timp de 124 de ani continuitatea în conducerea
observatorului astronomic din Paris; pictura în familia Macovschii,
matematica în familia Bernulli. Pe de altă parte, însă,
în majoritatea cazurilor înzestrarea ereditară este
determinată de îmbinarea unui şir de însuşiri
independente... Poate că anume în polifactorialitate şi se
ascunde una din cauzele faptului că chiar şi în familiile cu
mulţi copii ale geniilor se năşteau atât de rar copii
geniali». «Nu avem motive să afirmăm că există gene
speciale ale genialităţii; formele de manifestare a talentului uman
sunt atât de variate şi individual irepetabile, încât
este mai verosimil să fie considerate nu urmarea unor gene speciale ale
genialităţii, ci rezultatul unor combinaţii unice, irepetabile
în fiecare caz aparte ale unui şir întreg de gene, care
fiecare în parte nu determină nici un efect remarcabil.
Adevărul este confirmat şi de faptul că în marea
majoritate a cazurilor descendenţa oamenilor de samă este destul de
obişnuită».
Din aceste opinii se poate trage următoarea concluzie generală: nu
acţiunea unor oarecare gene izolate determină formarea talentului.
Fiecare genă aparte sau o grupă de gene condiţionează unele
însuşiri pozitive aparte (temperament, atracţie pentru ceva,
atenţie, memorie, spirit de observaţie, imaginaţie, capacitate
de înţelegere rapidă ş. a. m. d.), iar îmbinarea
întâmplătoare a unei mulţimi de asemenea
însuşiri (şi, prin urmare, şi a genelor care le
determină) într-un singur individ contribuie la dezvoltarea
maximă a capacităţilor sale – adică a talentului.
Probabilitatea îmbinării într-o singură persoană a
majorităţii însuşirilor pozitive e foarte mică – de
aici şi raritatea apariţiei lor în lume. Tot odată, se
cunoaşte că nu toate genele se manifestă într-un mediu sau
altul şi că genele asemănătoare îşi
manifestă în chip diferit acţiunea în condiţii de
mediu diferite. Prin urmare, însuşi mediul «potriveşte»
acţiunea fiecăreia dintre gene sau a unor blocuri de gene unul
faţă de altul, «şlefuindu-le» efectul general. Tot mediul este
cel care joacă rol de «punct de trecere», aprobând sau anulând
această acţiune generală, adică stimulează sau
inhibează o acţiune sau alta a individului. În acest cadru o
importanţă colosală o are instruirea şi educaţia
orientată. Se înţelege de la sine că dacă elevul sau
studentul nu poate să asimileze ceva, dar o doreşte, el va fi, pe
drept, recompensat, dacă, însă, este capabil, dar leneş,
pe bună dreptate, va fi mustrat. Şi deoarece toate aceste
calităţi determină relaţiile dintre oameni, manifestarea
lor va fi apreciată în chip diferit, în dependenţă
de condiţiile concrete ale mediului social.
În ce priveşte seulezul de 3 ani Chim, nici acest caz nu conţine
nimic supranatural. Pur şi simplu, exemplul ilustrează o dată
în plus posibilitatea manifestării foarte de timpuriu şi
în diverse domenii a unor capacităţi potenţiale enorme.
Ştiinţa nu dispune încă de informaţie suficientă
asupra modului în care recepţionează lumea
înconjurătoare copilul în perioada dezvoltării sale
embrionare. Nu este exclus că anume această perioadă este
fundamentală, hotărâtoare în formarea psihicului şi,
prin urmare, şi a personalităţii omului. În perioada
embrionară dezvoltarea creierului este determinată de programul
.genetic. Programul genetic, – scrie cunoscutul geneticiian sovietic,
academicianul N. P. Dubinin, – asigură posibilitatea manifestării
sferei spiritual suprabiologice a omului, iar condiţiile sociale
transformă această posibilitate în realitate în procesul
activităţii de muncă, social de producţie a oamenilor,
legată de dezvoltarea vorbirii şi înrâurind asupra
formării gândirii logico-abstracte». Nu este exclus că în
viitor noţiunea «mediu social» se va complecta cu starea psihică,
emotivă în care se află viitoarea mamă în perioada
gravidităţii. Doar şi ea este diferită la diferite mame
şi chiar la una şi aceeaşi mamă la sarcini diferite.
9.3.3 Embriogenetica şi pedagogia
Dacă aţi fost mai mulţi copii în familie, puteţi – s-o
întrebaţi pe mama, cum se simţea ea când aştepta un
copil sau altul. Mulţi îşi manifestă încă de pe
atunci temperamentul...
Momentul fecundaţiei ovulului este, de fapt, momentul naşterii unei
noi vieţi. Până la el celulele sexuale au parcurs o cale
lungă de diferenţiere şi specializare în conformitate cu
programul genetic al fiecăruia dintre părinţi. După unirea
gametului mascul cu cel femel şi formarea zigotului, începe
acţiunea coordonată a două programe genetice şi realizarea
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65
| 
