infractori şi chiar criminali?

În diferite timpuri se realizează o anumită parte din codul

moral corespunzător unor condiţii sociale, speciale cerute de

epocă. Sunt cazuri, când unele calităţi morale se oprimau,

iar altele se propagau şi se manifestau. Cunoscutul savant V. Efroimson

susţine cu siguranţă, că emoţiile umane de

bunătate, cavalerism faţă de femeie şi bătrâni,

protejarea copiilor şi alte calităţi s-au dezvoltat pe baza

selecţiei naturale şi au intrat în conţinutul

caracteristicilor ereditare ale omului.

Dar, totuşi, alături de aceste părţi pozitive există

destul de stabil neruşinare, minciuna, amoralitatea, criminalitatea.

Fenomenul criminalităţii nu se poate explica numai prin factori

sociali. În criminalitate, după cum am mai demonstrat, se disting

şi factori biologici mai ales datorită defectelor

eredităţii.

Savantul francez Cezare Lombrozo a exagerat prea mult valoarea

eredităţii şi a neglijat complet factorul educativ în

criminologie. Din criminal se va naşte criminal, din hoţ – hoţ,

spunea el.

Organismele superioare au un biochimism enorm de diferenţiat. Genele pot fi

atacate, defectate şi atunci au un efect nociv asupra comportării

omului. În această privinţă e foarte indicată boala

Lesh-Nyhan, care apare în rezultatul unei bruşte creşteri a

urinei în sânge. Bolnavii sunt foarte agresivi. Ei se bat, sparg

lucrurile. Aceleaşi manifestări au loc şi în cazul

îmbolnăvirii de guta (podagră). Se ştie că membrii

familiei de Medici sufereau de gută. Mulţi dintre ei erau intrigani.

Ecaterina de Medici i-a întrecut pe toţi. Persoanele schizofrecnice,

bolnavii de corea posedă multe trăsături neprielnice

societăţii. Aceşti oameni n-au voinţă, nu se pot

stăpâni, devin mai uşor alcoolici şi narcomani. Desigur,

că şi mediul joacă un rol mare la dezvoltarea acestor deprinderi

dăunătoare, dar omul însuşi îşi alege mediul,

care îi corespunde, în special, naturii sale biologice.

Rolul eredităţii în această privinţă se poate

vedea uşor la gemeni monovitelini şi bivitelini în exemplele

aduse de noi mai sus. Însă, paralel cu aceasta, trebuie de

menţionat, că înclinarea spre criminalitate nu este un

component inevitabil al psihicului uman. Majoritatea oamenilor respectă

legile şi ordinea stabilită în societate. Legile acestea pot fi

mai des încălcate din cauza anomaliilor biologice şi în

special, genetice. Savantul american P. Dagdel a cercetat generaţia unor

familii, care-şi iau începutul de la un criminal, un oarecare Jons.

Dintre 709 de descendenţi ai lui, 76 au fost ocnaşi, 128 prostituate,

18 persoane ţineau case de toleranţă, iar peste 200 erau

cerşetori. Aşadar, 424 dintre ei au fost criminali şi

infractori, şi numai 285 oameni normali.

Ce a jucat aici rolul hotărâtor, mediul sau genele? E greu de spus,

probabil şi specificul biologic şi mediul social. Dintre jurişti

profesorul I. Noi susţine valoarea considerabilă a

eredităţii. În cartea sa «Problemele metodologice ale

criminologiei» el îşi exprimă părerea, că instinctele

criminalului sunt programate şi transmise printr-un cod genetic. După

opinia eminentului psiholog L. Bojovici acţiunea mediului este

percepută de fiecare om în corespundere cu datele lui naturale. El a

confirmat experimental existenţa premiselor înnăscute (genetic

condiţionate), care au o mare însemnătate în procesul

formării particularităţilor individuale ale psihicului uman.

Savanţii discută în privinţa genezei crimelor legate de

anomaliile cromozomice. Dacă un bărbat are un cromozom în plus

de tipul 47/X¡ sau 47/X¡¡, norma fiind 46/X¡

purtătorii acestor cromozomi supranumerari pot prezenta cazuri de

comportări infractoare. În privinţa aceasta se cunoaşte

cazul unui oarecare Menson, care era acuzat de multiple omoruri, făcute cu

o cruzime extraordinară. Din viaţa sa de 34 de ani, el s-a aflat la

închisoare 22 de ani. Se considera, că el avea anomalia

¡-disomie (X¡¡).

Desigur, că anomaliile genetice reprezintă o problemă foarte

complicată şi importantă. Aflarea de timpuriu a acestor maladii

ar putea preveni urmările grave prin tratamentul medical sau prin

întreruperea sarcinii. Trebuie să subliniem, însă,

că factorii biologici şi cei sociali sunt priviţi ca nişte

condiţii, care influenţează formarea personalităţii

criminalului, însă nu pot fi socotite cauze ale crimelor.

9.4.5 Temperamentul şi genetica

Oamenii se deosebesc între ei şi prin ritmul de trăire

emoţională ceea ce constituie în fond temperamentul lor I.

Pavlov spunea, că temperamentul este cea mai generală

caracteristică a fiecărui om, caracteristica de bază a

activităţii nervoase superioare, care determină modul de a

activa a fiecărei fiinţe.

Psihologia deosebeşte patru temperamente: holeric, sangvinic, flegmatic

şi melancolic. Tipici pentru temperamentul holeric au fost Pavlov,

Suvorov, Petru I, Maiacovskii etc.

Temperament sanguinic a avut paleontologul V. Kovalevskii. Sangvinicul este

un om foarte impresionabil, foarte sensibil şi activ. Ritmul vieţii

este ca şi la holeric, rapid.

Flegmaticul se caracterizează printr-o excitaţie emoţională

lentă, emoţiile se produc încet şi se exprimă slab.

În schimb ele sunt stabile şi profunde. E inert. Când e vorba

să treacă la o acţiune, se hotărăşte mult mai

greu decât sangvinicul şi holericul. Chipul flegmaticului îl

exprimă foarte bine persoana lui Ch. Darwin.

La melancolic emoţiile se produc lent, sânt, însă stabile,

foarte profunde şi-l cuprind în întregime. Melancolicii sunt

timizi, nehotărâţi, puţin mobili. Către ei a

aparţinut şi I. Mecinicov.

Savantul M. Vasileţ constată, că labilitatea este

determinată de genotip, şi anume, de poligenie. Se presupune,

că temperamentul se transmite prin ereditate datorită unor

combinări dintre gene dominante şi recisive după

următoarea schemă:

A, A, A, - holeric

A, A, a – sangvinic

A, a, a – flegmatic

a, a, a - melancolic

S-a constatat, că ritmul personal la gemenii monovielini este identic, pe

când la gemenii bivitelini şi la fraţii sibşi el

diferă cu mult. Reacţia (puterea, labilitatea, echilibrul, mimica,

vocea, mersul etc.) sunt similare la gemenii monovitelini, chiar dacă ei

au fost despărţiţi deodată după naştere şi

crescuţi în diferite condiţii sociale.

Se presupune, că tipurile de temperament se combină conform legilor

lui Gr. Mendel:

1. Dacă ambii soţi vor fi de acelaşi tip toţi copiii

vor moşteni acelaşi temperament;

2. În celelalte cazuri se observă dominanţă ca

într-o serie de alele: holeric> sangvinic> flegmatic>

melancolic.

Datorită moştenirii poligenice sau polialelice tipuri pure de

temperament în natură aproape că nu sunt. I. Pavlov,

combinând proprietăţile nervoase la animale, a

căpătat 24 de tipuri.

Cunoaşterea structurii temperamentului, a manifestării şi

reglării lui permite o educare şi autoeducare conştientă.

Trebuie să se ţină cont de temperament în orientarea

profesionistă a tineretului, la crearea unui mediu psihologic favorabil

în colectivele de studenţi, muncitori, oamenilor de

ştiinţă, cultură, de creaţie. Poziţia, pe care o

ocupă omul în societate, îi determină modul de a-şi

manifesta emoţiile. Dacă el ocupă un post de răspundere,

nu-i este permis să fie dezechilibrat. Demnitatea îl impune

să-şi frâneze sentimentele, să hotărască

chibzuit.

Compatibilitatea temperamentelor în diferite colective de muncă este

absolut necesară. Ca să fie realizată trebuie să

cunoaştem bine temperamentele şi să le reglăm în

modul corespunzător.

9. 4. 6 Psihogenetica

Problema educaţiei şi instruirii generaţiei tinere este una

dintre cele mai complicate. Savanţii caută să explice

comportamentul omului şi, în special, formarea

particularităţilor lui individuale, pe baza diferenţelor

genetice dintre indivizi. Ea naştere o nouă ramură a psihologiei

– psihogenetica, a cărei obiect este stabilirea legăturii

dintre psihicul şi geneticul omului, evidenţierea rolului factorului

ereditar în viaţa psihică. Numeroase cercetări de

psihogenetică serveşte pedagogiei la realizarea proceselor de

instruire şi educaţie.

Există multe exagerări în ceea ce priveşte

înţelegerea pedagogiei ca ştiinţă. Multe

discuţii au trezit problema locului şi importanţei factorilor

care contribuie la educaţia şi instruirea omului. Biologizatorii

susţin, că pedagogia trebuie să se sprijine numai pe factorii

ereditari. Educaţia, spun ei, nu poate influenţa genele, pe care le

posedă omul. Omul v-a avea anumite calităţi determinate numai

în caz că le va moşteni de la strămoşi. Persoanele,

care n-au avut parte de o ereditate ilustră, vor fi ori nu vor fi educate,

vor ajunge numai la un nivel intelectual mediu.

Alt punct de vedere, care domină în pedagogie, este

recunoaşterea atotputerniciei factorului social. Reprezentanţii

acestei doctrine recunosc, că oamenii se nasc toţi egali ca o «tabula

rasa» (tablă curată), pe care educaţia va înscrie ceea ce

doreşte. Dacă omul va avea condiţii sociale favorabile, el va

deveni perfect.

Ambele aceste teorii examinează fiinţa umană prea unilateral,

fiecare numai din punctul său de vedere: ori biologic, ori social.

Între factorii biologici şi sociali în procesul

dezvoltării omului, precum se ştie, se stabileşte o anumită

relaţie. Omul trăieşte şi se dezvoltă într-o

societate concretă, într-o anumită epocă istorică

şi aceasta, fireşte, stimulează dezvoltarea

calităţilor lui, de care societatea are nevoie, care sunt cerute de

acea epocă. Predispoziţiile pe care le posedă omul trebuie

să fie evidenţiate şi cultivate. Pentru a educa omul, trebuie

să cunoaştem bine particularităţile lui atât cele

biologice, cât şi cele psihologice. Fără cunoaşterea

geneticii nu se poate realiza complet principiul «de la fiecare după

aptitudini, fiecăruia după cerinţe».

Mediul poate sau să perfecţioneze, sau să

înrăutăţească calităţile

înnăscute în dependenţă de valoarea etică

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65